Ludmila Deliu

Ziua mulțumirii din inima ta!

Posted by: Ludmila Deliu on: octombrie 4, 2009

IMG_1343Atăzi împreună cu biserica noastră “Bunavestirea” din Chișinău am sărbătorit “Ziua Mulțumirii” sau se mai spune și “Ziua Roadelor”. Ne-am bucurat foarte mult să avem mulți oaspeți, prieteni, rude și colegi de facultate. Probabil te întrebi de ce are loc această sărbătoare. Creştinii după Evanghelie obişnuiesc să sărbătorească Ziua Roadelor odată în an, toamnă după ce s-au strâns roadele de pe câmp. În această zi fiecare creștin aduce la biserică din rodul cel mai bun și mai bogat, pentru a le închina Domnului și ai mulțumi pentru toate binecuvântările materiale și spirituale pe care le-a primit în timpul anului. Apoi bunurile materiale aduse la biserică sunt împărțite în primul rând celor care duc lipsuri, cum ar fi văduve, orfani, săraci, bolnavi, etc. În felul acesta împlinim Cuvântul lui Dumnezeu care zice: “Este mai ferice să dai decât să primești” .

În această zi, eu personal i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările care le-a revărsat în viața mea și încă continuă să și le reverese. De asemenea cu toți ne-am analizat dacă fiecare din noi aducem roade vrednice de pocăința noastră.

Un creștin adevărat totdeauna va aduce roade vrednice de viață care vin dintr-o pocăință sinceră. Nu poți să te numești creștin și să trăiești în păcat, să furi, să trăiești în curvie, să te îmbeți de vin, să te cerți și multe alte păcate care conștiința noastră ni le aduce aminte, chiar dacă nu citim Biblia.

Noi trăim într-o societate în care fiecare se predinde creștin, dar nu trăiește după Sfintele Scripturi. Biblia spune:

”Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici precurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. ” 1 Corintenei 6:9-10

Acestea sunt roadele pe care le aduc mulți oameni, despre care Biblia spune clar că ele sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Însă roadele vrednice de pocăință sunt roadele Duhului Sfânt:

„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” Galateni 5: 22-23

Ce fel de roade aduci tu, dragă cititor? Pentru ce lucruri trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu? Aduți aminte când ultima oară te-ai rugat lui Dumnezeu și i-ai mulțumit. Astăzi este timpul să te pocăiești de modul de viață departe de voia lui Dumnezeu și să începi o viață în ascultare de Dumnezeu, nu cu vorba doar, ci cu fapta. Apostolul Iacov spune că credința fară fapte.



Lasă un Răspuns

Trebuie să fiţi logat pentru a posta un comentariu.