„Nimeni nu are nevoie de noi…”, „Mamă, ai venit să mă vezi!?”, „Vreau acasă… vreau să o văd pe mama!!!”, „Mai bine să mor decât să mai trăiesc aici!”.

Astfel sună cuvintele des repetate de persoanele cu dizabilităţi fizice şi mintale din orfelinatul psiho-neurologic, din Bădiceni, r-ul Soroca. Ele sunt persoanele ce au fost abandonate definitiv de familiile lor şi aduse pentru tot restul vieţii în acest orfelinat. De multe ori am auzit în vorbirea oamenilor expresia: „Cei de la durdom…” iar pe lângă aceste cuvinte este afişată o repulsie faţă de persoanele cu dizabilităţi, mai ales faţă de cei cu dizabilităţi mintale. Şi eu personal am fost învăţată de mică să am o astfel de atitudine. Dar săptămâna trecută petrecând cinci zile la orfelinatul din Bădiceni,  lucrând împreună cu membrii Fundaţiei „Casa Mea”din Chişinău, mi-am schimbat total opinia.

Încă  în timpul Uniunii Sovietice orfelinatele de acest gen au fost construite în afara localităţilor, izolate de societate, ceea ce demonstrează că aceşti oameni provocau ruşine conducerii de atunci.

Intrând în curtea orfelinatului, am fost înconjuraţi de persoane, unii mai tineri, alţii mai în vârstă, care ne îmbrăţişau şi îşi exprimau bucuria nespus de mare pentru faptul că am venit să-i vedem şi să le oferim un mic ajutor umanitar. În timpul celor cinci zile s-a organizat diverse activităţi cu ei, cum ar fi sport, mâini dibace, muzică, şcenete şi mesaj biblic.

Fundaţia „Casa Mea” îşi desfăşoară activitatea din anul 1997, oferind ajutor moral şi material persoanelor cu dizabilităţi din R. Moldova. Voluntarii „Fundaţiei „Casa Mea” merg la orfelinat odată în lună pentru a organiza activităţi ce promovează dezvoltarea lor moral-spirituală în gândire, muncă şi viaţa adulţilor”, spune Liliana Golovatâi, preşedintele fundaţiei. De asemenea Fundaţia „Casa Mea” întreţine două case, una pentru fete şi alta pentru băieţi. În aceste cămine sunt aduşi tineri cu dizabilităţi care au un interes în dezvoltarea lor moral-spirituală şi arată responsabilitate faţă de activiţăţile în care sunt implicaţi, pentru a fi îngrijiţi, instruiţi şi integraţi în societate.

Prima zi intrând în contact cu astfel de persoane, imi era frică, dar curând mi-am dat seama că nu sunt periculoase, ci multe din ele au un suflet bun. Vorbind cu ei am căutat să aflu cauza aflării lor în acest orfelinat. Majoritatea din ei mi-au răspuns că, familia i-a abandonat, fiindcă s-au născut bolnavi şi nu doreau să aibă un astfel de copil. Fraza lor de legătură era: „Mi-i tare dor de mama, de casă şi de fraţi”. Alţii au ajuns în acest orfelinat din cauza că au fost bătuţi în cap, sau au căzut de la o înălţime foarte mare şi s-au dereglat psihic.

Cred că fiecare din voi se întreabă: „De ce a îngăduit Dumnezeu ca aceste persoane să se nască şi să sufere în felul acesta?” „De ce ei nu pot să judece ca noi şi să-L cunoască pe Dumnezeu?” Biblia spune că Dumnezeu este Creatorul şi El face ce doreşte cu viaţa omului. Aflându-mă cinci zile în preajma acestor persoane, am observat un lucru foarte important. Dumnezeu a dat acestor persoane puţină minte, dar aceasta este suficientă ca să-L cunoască pe El. Noi, îi respingem pe astfel de oameni, pentru că noi ne credem inteligenţi, bine manieraţi, iar pe ei îi credem fără minte. Aceşti oameni judecă şi se poartă ca copiii. Dar în acelaşi timp primesc şi cred în Evanghelie la fel, ca nişte copii. Isus Hristos a spus în Sfânta Scriptură următoarele cuvinte: „Adevărat vă spun, că oricine nu v-a primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu v-a intra în ea.”( Luca 18:17) Care este atitudinea ta faţă de astfel de persoane?