Ludmila Deliu

Şcoala Creştină „Elimul Nou”

Posted by: Ludmila Deliu on: decembrie 8, 2008

Intervievat: Romică Huţuţui, directorul gimnaziului „Elimul Nou” din Chişinău.

-Povestiţi câte ceva despre istoria şcolii „Elimul Nou”.

Educaţia creştină este răspunsul nostru la marea trimitere a Domnului nostru Isus Hristos: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici…” (Matei. 28:19). Aceasta este viziunea oamenilor lui Dumnezeu care prin rugăciune şi implicare directă au lucrat ca visul să devină realitate. Astfel, în 1999, în cadrul Complexului Creştin “Hristos Pentru Moldova” s-a înfiinţat prima şcoală din Republica Moldova, care îşi are conceptul de activitate bazat pe principiile biblice. Şcoala Creştină “Elimul Nou”, debutează la 5 septembrie 1999, constituită dintr-o grupă de grădiniţă, şi două clase primare constituite din 15 copii conduşi de 7 cadre didactice cu inima deschisă spre slujire. În 5 iulie 2005 obţine titlul de Instituţia de Învăţământ Gimnaziul „ELIMUL NOU”. În anul 2006 absolvesc instituţia 6 elevi, iar în anul 2007 – 13 elevi care au reuşit să se integreze cu succes în alte instituţii de învăţământ din ţară.

-Cine şi ce va motivat să fondaţi această şcoală?

-O perioada de câţiva ani un grup de iniţiativă format din pastori baptişti şi penticostali au avut întruniri speciale pentru rugăciune în vederea înfiinţării unei şcoli creştine. De asemenea, la acest grup participa şi Ilie Coşanu care a fost director de şcoală şi parlamentar în primul Parlament al R. Moldova şi apoi fost vice primar al Chişinăului. (acum el este trecut la Domnul)

-Ce dificultăţi aţi întâlnit atunci când aţi dorit să fondaţi şcoala şi chiar la început când deja aţi fondat-o?

-Intenţia noastră a fost ca fondatorul şcolii să fie Uniunea Bisericilor Creştinilor Credinţei Evanghelice. Acest lucru nu a fost posibil la momentul dat, am primit refuz pe parcursul mai multor luni, dar un răspuns la rugăciunile tuturor celor care au susţinut această lucrare a venit în a doua parte a lunii august 1999. Lucrările de construcţie erau spre finisare, elevii erau înscrişi în clase, cadrele didactice pregăteau planul de activitate pentru anul de învăţământ, părinţii ne întrebau dacă vom fi înregistraţi. Noi răspundeam prin credinţă ”Vom fi”. Fiind pe holul Ministerului Învăţământului se apropie o persoană care ne întreabă ce probleme avem, i-am povestit planul nostru cu privire la şcoală. Persoana în cauză a luat dosarul nostru şi în timp de 5 minute am avut aprobarea. Am văzut intervenţia lui Dumnezeu în mod supranatural. Aşa că la 19 august 1999 am avut Certificatul de înregistrare a şcolii.

-Cum a privit biserica şi semenii dvs. ideea de a crea o şcoală creştină?

-Atât biserica cât şi apropiaţii mei au privit această idee cu un mare entuziasm – „copiii noştri vor putea primi o educaţie oferită de pedagogi cu pregătire didactică, dar în acelaşi timp fiind creştini care au frică de Dumnezeu şi ascultă de El.

-Cine va susţinut cel mai mult?

-Am avut susţinerea multor fraţi din diferite biserici din Chişinău la care pot adăuga un aport al fratelui Valeriu Ghileţchi. În rest toată susţinerea materială a fost pe umerii Bisericii ”Filadelfia”.

-Câţi copii învaţă în această şcoală?

-La momentul actual avem un număr de 130 de copii înscrişi în două grupe de grădiniţă (medie şi pregătitoare) şi copii începând cu clasele I-IX.

-Câţi copii au învăţat de la fondarea şcolii până acum?

-Noi am deschis iniţial o grupă pregătitoare, o clasă pentru I-a şi o clasă pentru a II-a, şi am avansat în fiecare an până la clasa IX-a. Din anul 1999 au trecut prin şcoala creştină „Elimul Nou” 1005 elevi.

-Câte promoţii au absolvit?

-Avem trei promoţii de absolvenţi ai clasei a IX-a.

-Ce statut în societatea au studenţii care au absolvit această şcoală?

-Din aceste trei promoţii avem tineri care studiază în diferite instituţii de învăţământ cum ar fi:

  • doi sunt în anul trei la Colegiul Republican de medicină şi farmacie

  • Trei sunt la Colegiul pedagogic Alexei Mateevici

  • şapte sunt la diferite licee, unul în România

  • Doi sunt la Colegiul de informatică

  • Trei sunt la Colegiul de construcţie

  • Doi sunt la Colegiul tehnologic (design vestimentar)

  • şase sunt la diferite şcoli profesionale

  • Unii deja sunt angajaţi în câmpul muncii

-Care sunt activităţile şi facilităţile ce le oferă această şcoală?

-Instituţia oferă:

  • programul de bază cerut de curriculum de învăţământ (instruirea este în limba română)

  • Posibilitatea studierii limbii engleze de la vârsta de 3 ani

  • Informatica de la 5 ani

  • După ore copii sunt antrenaţi activităţi după interese: design, corul copiilor, fanfara copiilor, informatică şi sport.

  • Săptămânal sunt lecţii de educaţie creştină la care se predă Biblia

-Cum se deosebeşte şcoala „Elimul Nou” de alte şcoli din ţară?

-În contextul şcolar, pe lângă aspectul instructiv, care se doreşte a fi de cea mai aleasă ţinută academică, în toate domeniile, se pune un mare accent pe aspectul formativ, care implică dimensiunea morală şi spirituală. În şcoală, formarea spirituală constituie podoaba formării persoanei ca un întreg: suflet, trup, intelect, maniere, etc. Excelenţa academică se desăvârşeşte doar printr-o educaţie care vizează şi dimensiunea spirituală a elevului. În procesul educaţiei creştine avem nevoie de un punct de referinţă corect, pentru a şti încotro să-l călăuzim pe fiecare copil. Acest punct de referinţă îl găsim în adevărul revelat în Scriptură. Însuşirea temeinică a disciplinelor şcolare este obligatorie, dar „deschiderea inimii” înspre Creatorul ei este opţională. „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20).

-După care criterii alegeţi elevii ca să înveţe în această şcoală, sau ea este deschisă pentru oricine?

-Instituţia noastră este deschisă pentru fiecare copil, care poate fi integrat într-un proces educativ de bază.

-Cum primesc părinţii elevilor specificul acestei şcoli şi cum apreciază ei eforturile dvs.?

-Pentru mine este mai greu să răspund la această întrebare. Cel mai bine ar fi să puteţi găsi pe părinţi şi ei vor putea fi cei mai obiectivi în răspuns. Totuşi vedem o adâncă mulţumire în inimile lor. Avem foarte multe cazuri când pentru unii copii modul cel mai sigur de a-i disciplina pentru părinţi era să spună copilului că îl va transfera la o altă şcoală. Atunci copilul înţelegea că trebuie să se corecteze. Părinţii au venit miraţi spunându-ne: copilul meu pentru prima data vrea să meargă la şcoală.

-Care este legislaţia R. Moldovei pentru fondarea şcolilor creştine?

-Fiecare cult religios recunoscut prin Legislaţia R. Moldova pe baza Legii despre culte, poate înfiinţa întreprinderi şi instituţii.

-Dacă ar dori şi alte biserici creştine evanghelice să fondeze astfel de şcoli de ce lucru ar avea nevoie rând pentru a începe o astfel de lucrare?

-Este posibil. În primul rând este nevoie de viziune, dorinţă şi oameni dăruiţi. Un aspect important este spaţiul (clădirea). După Legea învăţământului privat, fiecare instituţie de învăţământ privat trebuie să deţină spaţiu în proprietate şi încă alte câteva cerinţe tehnice. Dar este posibil.

-Care este avantajul pentru familie, biserică şi ţară faptul că copiii şi adolescenţii pot învăţa într-un anturaj creştin ca şcoala „Elimul Nou”?

-Avantajul este nu numai mare el este veşnic. Principiile care sunt semănate în inima copilului vor fi o bună călăuză pentru toată viaţa lui. Societatea zilelor noastre are nevoie azi mai mult ca oricând de modele pozitive. Trebuie să recunoaştem calitatea mediului dintr-o şcoală seculară, la presiunea anturajului, limbajul folosit atât de elevi cât şi de către unii profesori, la concepţia despre lume şi viaţă a pedagogilor de la care elevii preiau nu numai informaţii, ci şi atitudini, deprinderi, păreri, etc. Ţinta educaţiei din şcoala creştină este de a-l ajuta pe fiecare elev să vadă toate lucrurile vieţii prin prisma Scripturii.

-Care sunt lucrurile cele mai frumoase şi plăcute ce vi s-a întâmplat de când există această şcoală?

-Experienţe frumoase sunt multe. Lacrimi de bucurie din ochii părinţilor care au văzut schimbarea extraordinară în copiii lor, familii care trăiesc azi după principiul Scripturii, copii care au experimentat naşterea din nou… Expoziţii deosebite de pictură, diplome la nivel municipal, şi multe alte rezultate. Dar pentru mine cea mai mare bucurie este să ştiu că absolvenţii ne fac cinste în instituţiile în care învaţă şi de asemenea când vin la noi în vizită. Eu mereu le spun mergeţi, dar nu uitaţi să veniţi acasă, – Gimnaziul ”Elimul Nou”. Numai aici profesorii au postit şi s-au rugat pentru voi şi continuă să vă susţină chiar dacă aţi absolvit.

-Care sunt lucrurile mai puţin plăcute pe care le-ţi întâmpinat în timpul activităţii acestei şcoli?

-Fiind o instituţie privată suntem nevoiţi ca să acoperim toate cheltuielile de întreţinere, salarii şi impozite. Aceasta prevede anumite taxe pentru părinţi. Cel mai neplăcut este să fiu puntea dintre părinţi şi profesori. Cineva ar dori mai puţin, iar altcineva are nevoie mai mult. Care sunt aceştia vreau să deduceţi singuri. Sper să nu fie greu. Apropo sunt ţări unde şcolile creştine au din partea Guvernului achitat întreţinerea clădirii, manuale, electricitate, căldură şi salarii la profesori. Mă rog pentru aşa zi şi la noi în ţară.

-Cum vă simţi-ţi dvs. când vedeţi rezultat în urma acestei slujiri?

-Mă simt un om simplu, care pot fi folosit pentru un lucru măreţ. Am o deplină satisfacţie, privesc spre un viitor mare. Acum construim o clădire cu trei nivele unde dorim să creştem la treapta liceală. În septembrie 2009 vom sărbători jubileul de 10 ani de existenţă a şcolii. Fiţi alături de noi.

Lasă un Răspuns

Trebuie să fiţi logat pentru a posta un comentariu.