Stropii de ploaie se îndesiră tot mai mult, iar sunetele cântecului „Moldova timpul tău este aproape” se răspândeşte prin toată Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tineri, bătrâni şi copii se adună lângă „Zidul Plângerii”, să se roage pentru părinţi şi rude care în acest moment sunt la muncă peste hotare. Părinţii care şi-au lăsat copiii acasă, sau poate copii care şi-au lăsat părinţii. Acest zid este o imitare a zidului rugăciunii de la Ierusalim. Bileţele cu numele celor dragi plecaţi peste hotare sunt puse pe acest zid. 7 Decembrie-”Ziua Naţională a Rugăciunii” pentru cei plecaţi peste hotare şi pentru traficul de fiinţe umane este organizată de către Bisericile Creştine Evanghelice în parteneriat cu Organizaţia Internaţională de Migraţie, Biserica Ortodoxă şi Biserica Luterană din R.M. Cu prilejul acestei zile s-au făcut rugăciuni în bisericile din fiecare localitate. În maxi-taxi-urile rutelor Chişinău, Cantemir, Leova, Ştefan Vodă şi Orhei au fost distribuite CD-uri audio cu predici la subiectul migraţiei. De asemenea, în raioanele menţionate au fost instalate corturi unde preoţii şi slujitorii bisericii au distribuit materiale informaţionale despre migraţie şi pericolul traficului de persoane.

„Cerul plânge împreună cu noi!”, răsună un glas de la microfon. Cum să nu plângă cerul când atâţia părinţi sunt plecaţi peste hotare, când atâţia copii stau singuri acasă fără părinţi, când atâtea fete plâng în lanţurile traficului. Cerul plânge, dar basarabenii trec pe alături şi nu le pasă. „Rugăciunea nu e de ajuns pentru a rezolva problema dată, dacă Guvernul va oferi condiţii de trai aici în ţară, atunci nu vor pleca aşa de mulţi”, răspunde ironic un trecător. Doar 1500 de oameni stau în ploaie, uzi la trup şi uzi în suflet de lacrimi şi ofiliţi de aşteptarea celor dragi plecaţi în Europa.

„Vai, cum stă părăsită acum, cetatea (ţara) atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă!…. a ajuns ca o roabă astăzi!…..Căci Domnul ne-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor noastre; copiii noştri au ajuns în robie înaintea asupritorului”, un predicator cu duh înflăcărat cită aceste cuvinte din Sfânta Scriptură.

„Doamne, îndură-Te de ţară, fă ca ea să cadă la picioarele Tale şi să-şi ceară iertare pentru păcatele sale”, răsună rugăciunea mulţimii. Lacrimi curse pe obrajii unei femei în timp ce rostea „Amin”.

„Nici nu-mi ajung cuvinte să spun cât de greu mi-a fost fără mama timp de 3 ani de zile. Nu mi-a fost uşor, simţeam lipsa să-i spun cuiva ceea ce am pe suflet. Am stat cu bunica, dar ea a avut rolul ei, ea nu a putut să împlinească rolul de mamă”, spuse Ina privind-o în ochi pe mamă-sa. Cele două ore de cântec, poezie şi rugăciune au trecut pe neobservate. Ochii îngânduraţi ai mulţimii sunt ţintuiţi spre vorbitorii din faţă, sorbindu-le cuvintele de încurajare şi mângâiere. Rugăciunea Tatăl Nostru” fu rostită în glas de către toţi cei prezenţi. Peste câteva clipe toţi se împrăştiară cu inima întărită şi cu speranţă în inimă că Dumnezeu le ascultase rugăciunea, că cei dragi sunt sub protecţia Lui. Totuşi o atmosferă de întrebare se lăsă sub cerul ce lăsă să curgă ploaia. Oare cât vom plânge pentru cei plecaţi? Oare când se vor întoarce toţi acasă? Oare când va răsări soarele peste Basarabia? Răspunsul este: „Să luăm seama la umbletele noastre, să ne cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul”.