Când am vizitat Statele Unite ale Americii în timpul vacanţei de Crăciun, am avut ocazia să cunosc şi să petrec timp cu o persoană deosebită, care a avut un mare impact asupra Americii şi la fel a avut un impact în viaţa mea. Împreună cu familia sa a făcut un mare sacrificiu pentru ţara iubită-America în timpul celui de al doilea război mondial. Este vorba despre Vincest Ferrara care timp de 30 de ani a fost pilot în Armata Aeriană începându-şi activitatea în anul 1941, cu 10 luni mai târziu după ce Japonezii au bombardat Pearl Harborul, după care a urmat al doilea război mondial. Vincest Ferara s-a născut pe 9 Martie 1922 în Priceton, New Jersey, fiind al şaptelea copil dintr-o familie cu 8 băieţi şi 2 fete. Soţia lui, Ida s-a născut în acelaşi oraş pe 6 Februarie 1929, într-o familie de 7 fete şi 3 băieţi. Bătrânul Vincest îşi aduce aminte şi cu o voce blândă spune:„ Mergeam la biserică împreună. Familiile noastre erau foarte sărace când eram copii, de aceea am fost nevoiţi să lucrăm din greu ca starea familie şi a ţării să devină mai bună, aşa ca şi ţara voastră(Moldova), astăzi”. Cu ajutorul lui Dumnezeu am lucrat din greu şi astăzi avem succes”.

După ce d-ul Ferrara a absolvit liceul ne având suport financiar pentru a merge să înveţe la universitate, a fost nevoit să lucreze din greu cu tatăl său săpând tranşee. „Deseori îmi venea să plâng când vedeam cât de obosiţi erau părinţii mei după o zi de lucru, acest lucru m-a motivat ca într-o zi să devin „cineva” pentru a face viaţa părinţilor mei mai uşoară”, spune d-ul Ferrara.

Visul devine realitate

Vincest Ferrara era îndrăgostit de avioane şi visul lui era ca într-o zi să devină pilot în armata aeriană. Când a spus despre visul lui prietenilor săi, ei s-au râs de el, dar aceasta nu l-a făcut să renunţe, a zâmbit, a privit în sus şi a spus: „Doamne, mă cred în Tine!” După Pearl Harbor pentru a deveni pilot se cerea 2 ani de universitate, sau să susţii un examen care se susţinea după doi ani de universitate. Cu lacrimi în ochi d-ul Ferrara a spus:„După ce am studiat din greu un an de zile pentru a susţine acel examen eu am devenit pilot. De la început a fost imposibil, dar Dumnezeu mi-a pregătit o cale pentru a-mi împlini visul. Îmi aduc aminte cum am căzut pe genunchi şi i-am mulţumit pentru că m-a ajutat să susţin examenul.”

Fiind un tânăr de 18 ani, a fost antrenat ca pilot-soldat, îmbrăcat ca pentru război şi înrolat în armata aeriană. În anul 1943 zburând în transportul aerian, transporta utilaje, muniţii şi alte provizii în aeroplanul C-46s peste munţii Himalaia, în India şi China îndeplinind 110 misiuni pe acest traseu zburând prin furtuni, gheaţă şi atacuri Japoneze, deseori fiind în pericol de moarte. În anii ‘50 în timp ce războiul rece era în plină forţă, Ferrara a început să slujească în Echipa Aeriană Strategică. De data aceasta avionul său era B-52, întotdeauna înarmat. În anii ‘60 a slujit America cu dedicare în războiul din Vietnam. Iar în anul 1969 a fost pensionat.

Când l-am întrebat despre nivelul de patriotism al Americii de azi, el menţionează cu părere de rău: „De ce astăzi prea puţine drapele sunt atârnate?”. Aceasta însemnând că puţini americani sunt patrioţi astăzi.

Secretul succesului

Dacă e să vorbim despre pilonii pe care şi-a bazat întreaga viaţă, a răspuns că e foarte simplu pentru el: „Iubiţi-vă unul pe altul!”. Uneori este greu, dar Dumnezeu întotdeauna ne-a arătat cum să o facem, spune Vincest Ferrara. „Fă-ţi prieteni şi păstrează-i; să ai un bun simţ al umorului; întotdeauna încearcă să vezi partea bună din oameni, chiar dacă unii nu o au; totdeauna fii credincios familiei şi prietenilor. Ţine-te de cuvânt atunci când promiţi ceva pentru că în felul acesta ei vor avea încredere în tine. Dar mai presus de acestea să ai încredere în Dumnezeu. Bazându-se pe aceste principii a avut succes în viaţă şi o relaţie frumoasă în familie.

Pe data de 9 Iunie 2008 împreună cu soţia au împlini 57 ani de când sunt căsătoriţi. Cât timp am stat cu ei nu am încetat să admir relaţia frumoasă dintre ei doi, iar el mereu o lăuda spunând: „Am cea mai minunată soţie din lume, ea totdeauna se gândeşte la alţii şi este o soţie foarte iubitoare.” I-am întrebat care este secretul că chiar şi după 57 ani de căsătorie au o relaţie plină de dragoste. El mi-a răspuns: „Niciodată nu am încetat să ne facem curte unul altuia. Cel mai mare secret este că totdeauna l-am considerat pe celălalt mai presus de sine.”

Când am ascultat aceste cuvinte m-am gândit cât de mult lipseşte această atitudine în familiile românilor.

Niciodată nu ceda…

Această persoană minunată, niciodată nu înceta să mă sfătuiască şi să mă încurajeze. La plecare l-am rugat să dea un sfat şi cititorilor ziarului „Liber”. „Voi menţiona alegerile electorale”, a spus el. „Dacă cineva stă acasă şi nu votează, cine are de pierdut? Nu ai dreptul să te plângi, de situaţia grea din ţară. Ce ai făcut ca să o schimbi? Trebuie să fii interesat să schimbi situaţia ţării tale. Fiecare persoană trebuie să cunoască cum ar putea să schimbe situaţia ţării. Fă ceva ca să fii auzit! Cât mai mulţi cetăţeni se vor implica în felul acesta, cu atât mai repede veţi vedea rezultate!”

Am rămas impresionată de aceste cuvinte şi aş fi dorit tare să avem mai mulţi oameni ca el în ţara noastră. Când m-am urcat în maşină pentru a merge la aeroport, după ce ne-am luat rămas bun, mi-a atras atenţie drapelul Statelor Unite care era atârnat pe uşorii din faţa casei. Mi-am spus în sine mea, cât de mult aş vrea ca fiecare familie din Moldova să aibă atârnat drapelul Moldovei la uşa casei şi la uşa inimii fiecăruia. În acele clipe mi-a venit în minte cuvintele bătrânului Vincest: „Niciodată nu ceda! Urmează-ţi visurile şi nu lăsa pe nimeni să te descurajeze! Crede în Dumnezeu şi El totdeauna va fi tovarăşul şi ajutorul tău.”